BALANSIER, balansiere, substantiv neutru 1. Piesă a unui mecanism, care reglează prin mişcările sale oscilatorii funcţionarea acestuia; 2. Bară lungă şi subţire de care se servesc acrobaţii pentru a-şi menţine echilibrul; 3. (biol.) Fiecare dintre cele două organe de echilibru pentru zbor la insectele diptere.
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba franceză: balancier (DEX ’09).
