CÂNTAR, cântare, substantiv neutru 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutatii unui obiect sau a unei fiinte, de obicei a unei marfi; 2. Unitate pentru masurarea greutatilor folosita in trecut, a carei valoare a variat in timp si pe regiuni.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: balanță, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. și Olt.) terezie, (prin Transilv.) șlag, (înv.) staderă (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba turcă: kantar (DEX ’09).
