PARC, parcuri, substantiv neutru – 1. Teren cu vegetație naturală sau plantată, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care servește drept loc de plimbare și odihnă. * ~ național suprafață de teren, unde flora și fauna sunt supuse protejării. ~ sportiv complex sportiv amenajat în mijlocul unor spații verzi. 2. Spațiu împrejmuit în care sunt crescute și îngrijite animale pentru vânat . 3. Loc pentru staționarea și repararea vehiculelor. 4. Totalitate a vehiculelor de care dispune o instituție sau o întreprindere.
Sursă: NODEX 2002
Etimologie: cuvânt provenit din limba franceză “parc”
