Cum se pronunță: a urdina
A URDINA, urdin, verb (înv.) 1. A face acelaşi drum de nenumărate ori; a merge des la cineva sau undeva; 2. A avea diaree. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (med.)...
Cum se pronunță: a urca
A URCA, urc, verb 1. fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa; 2. (despre parametri fizici şi aparate pentru măsurarea lor) A avea sau...
Cum se pronunță: a se urca
A SE URCA, mă urc, verb 1. A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se înălţa în sus; a se sui; 2. A se ridica (până la o înălțime oarecare); a se înălța...
Cum se pronunță: urbanizare
URBANIZARE, urbanizări, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) urbaniza; 2. Proces istoric de creştere a oraşelor şi a rolului lor în dezvoltarea societăţii....
Cum se pronunță: urbanitate
URBANITATE, substantiv feminin: Comportate civilizată. Sursa: DEX ’09 Sinonime: cuviință, decență, politețe, respect (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie:...
Cum se pronunță: urbanistică
URBANISTICĂ, substantiv feminin: Ştiinţă care se ocupă cu studiul amenajării localităţilor orăşeneşti existente, precum şi cu proiectarea de noi oraşe....
Cum se pronunță: urbanistic
URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -ce, adjectiv: Care ţine de urbanistică; propriu urbanisticii. Sursa: DEX ’09 Sinonime: edilitar (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie:...
Cum se pronunță: urbanist
URBANIST, -Ă, urbaniști, -ste, substantiv masculin și feminin: Persoană specializată în urbanistică. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din...
Cum se pronunță: urbanism
URBANISM, substantiv neutru: urbanistică. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: urbanisme (DEX ’09)....
Cum se pronunță: urban
URBAN, -Ă, urbani, -e, adjectiv 1. Care ţine de urbe; propriu urbei; de oraş; orăşenesc; citadin; 2. Care denotă politeţe rafinată; caracterizat prin urbanitate....
Cum se pronunță: urât III
URÂT, -Ă, urâți, -te, adjectiv 1. (şi substantival) Care este neplăcut la înfăţişare; lipsit de frumuseţe şi armonie; 2. Care este contrar bunei-cuviințe;...
Cum se pronunță: urât II
URÂT, substantiv neutru 1. Stare a omului care se plictiseşte; depresiune sufletească uşoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală; 2. Dezgust față...
