A SPÂRCUI~iesc vb. tranz. înv. A rupe în bucăți (cu mâinile, dinții, colții, ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. Din ucr. špyrka + suf. ~ui. Etimologie: Cuvânt provenit din limba ucraineană špyrka. (sursa DEX ’09)
S
Cum se pronunță: special
SPECIAL ~ă (~i, ~e) adj. și adverbial 1) Care este cu însușiri deosebite; particular. Caz ~. Timbru ~. ◊ În ~ a) îndeosebi; mai ales; b) în (mod) particular. 2) Care are o anumită menire; destinat pentru un anumit scop. Fond ~. Corespondent ~. 3) Care constituie o excepție; întrebuințat în circumstanțe extraordinare. Autorizație ~ă. […]
Cum se pronunță: specialist
SPECIALIST ~stă (~ști, ~ste) substantiv masculin și feminin, Persoană special pregătită pentru a lucra într-un anumit domeniu; reprezentant al unei specialități. ~ în radiologie. [Sil. -ci-a-]. Din fr. specialiste, germ. Spezialist. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză specialiste. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: specialitate
SPECIALITATE ~ăți substantiv feminin, 1) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; ramură; branșă. ◊ De ~ care se referă la un anumit sector, la o anumită sferă de activitate. 2) Gen de activitate, pentru care cineva a căpătat o pregătire specială. 3) Produs sau preparat obținut după rețete sau metode speciale. […]
Cum se pronunță: a specializa
A SPECIALIZA~ez, vb. tranz. 1) A înzestra cu caractere speciale. 2) A face să se specializeze. Din fr. specialiser. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză specialiser. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a se specializa
A SE SPECIALIZA mă ~ez, vb. intranz. 1) A căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a deveni specialist; a se califica. 2) (despre întreprinderi sau despre instituții) A se orienta spre o activitate îngustă. Din fr. specialiser. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză specialiser. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: specie
SPECIE ~i substantiv feminin, 1) Categorie biologică fundamentală inferioară genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trăsături și însușiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) Grup de ființe sau de obiecte caracterizate printr-o anumită însușire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e]. Din […]
Cum se pronunță: specific I
SPECIFIC I substantiv neutru, sing. Caracter particular al cuiva sau a ceva. Din lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină specificus. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: specific II
SPECIFIC II ~că (~ci, ~ce) 1) adj., Care întrunește trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. Din lat. specificus, fr. spécifique, germ. Spezifisch. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină specificus. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a specifica
A SPECIFICA specific, vb. tranz. A indica în mod special; a stabili anume. Din lat. specificare, fr. spécifier. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină specificare. (sursa DEX ’09
