CALABALÂC, calabalâcuri, substantiv neutru (fam.) 1. Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse; 2. Bagaj cu care se mută sau cu care călătoreşte cineva; 3. Lume multă; 4. Ceartă, scandal.
Sursa: DEX ’09, dexonline
Sinonime: boarfe (plural), bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba turcă: kalabalık (DEX ’09).
