CANON, canoane, substantiv neutru 1. Dogmă religioasă; 2. Sancţiune aplicată de cler pentru încălcarea unei astfel de dogme; penitenţă; 3. (fig.) Suferinţă fizică sau morală foarte puternică; caznă; tortură; supliciu; 4. Principiu în arta unei epoci care se cere a fi urmat cu stricteţe; 5. (fig.) Regulă rigidă, bazată pe principii formale; 6. Compoziţie muzicală în care două sau mai multe voci execută succesiv aceeaşi melodie.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: ritual, lege, normă, regulă, tipic, penitență, tortură, (bis.) cântare, glas, (muz.) imitație (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba slavă: kanonu; limba germană: Kanon (DEX ’09).
