CAPRICIU, capricii, substantiv neutru 1. Dispoziţie de moment neaşteptată şi, adesea, stranie, manifestată cu încăpăţânare; naz; toană; moft; 2. Compoziţie muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizaţie.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, grațiozități (pl.), maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pârțag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla, (muz.) fantezie, (rar) ricercar (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba franceză: caprice; limba italiană: capriccio (DEX ’09).
