FALIMENT, falimente, substantiv neutru 1. Situaţie de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanţă judecătorească; 2. Stare a unui debitor care nu-şi poate plăti datoriile sau nu-şi poate respecta angajamentele; 3. Eşec complet; nereuşită totală; fiasco; crah.
Sursa: DEX ‘09
Sinonime: (FIN.) bancrută, crah, (înv. și reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlâc, (înv., în Transilv.) cridă (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba germană: Falliment; limba italiană: fallimento (DEX ‘09).
