FRUNTAR, fruntare, substantiv neutru 1. Element de harnaşament constând dintr-o curea care trece peste fruntea calului; 2. Fâşie de pânză folosită pentru a lega fruntea nou-născuţilor; 3. (bis.) Fâşie de hârtie cu o inscripţie, care se pune pe fruntea mortului.
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină: frontale (DEX ’09).
