Brașov (în maghiară Brassó megye, în germană Kreis Kronstadt) este un județ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Țara Bârsei, Țara Făgărașului și o parte din Pământul crăiesc. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Brașov (din raioanele Brașov, Rupea și Făgăraș). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Regiunea Stalin, din județele (interbelice) Brașov, Făgăraș și Târnava-Mare, din comitatele (antebelice) Brașov, Făgăraș și Târnava-Mare, respectiv din Scaunul Rupea, Scaunul Cincului și Burzenland. Reședința și centrul cultural, educațional și economic al județului este municipiul Brașov.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține AudioDexa.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Autori: