SUNET, sunete, substantiv neutru . 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. 2. Vibrație muzicală. Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. DEX ’09
Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure.
Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit.
Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice.
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latina: sonitus.
