TRIUMF, triumfuri substantiv neutru 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată
2. Victorie, biruință de mare prestigiu. DEX ’09
Sinonime: victorie, succes
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină: triumphus DEX ’09
