Toate pronunțările cu eticheta: cum se pronunta

STRUNGAR I ~ă (~i, ~e) substantiv masculin și feminin, Muncitor care lucrează la strung. Din sl. strung+ suf. ~ar. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă strung. (DEX ’09)

STRUNGAR II ~i substantiv masculin, pop. Cioban care mână oile la strungă. Strungă (cuv. autoht.) + suf. ~ar. Etimologie: Cuvânt autohton. (DEX ’09)

STRUNG ~uri substantiv neutru, tehn. Mașină-unealtă pentru prelucrarea prin așchiere a unor piese (de metal, de lemn etc.) în procesul unei mișcări de rotație. ~ automat. A da la ~. Din sl. strung. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă strung. (DEX ’09)

STRUNĂ ~e substantiv feminin, 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilații acustice; coardă. A zice din ~ a cânta la vioară (sau la cobză). A cânta cuiva în ~ (sau în ~a cuiva) a susține pe cineva în acțiunile lui; a ține hangul. A o întoarce […]

STRUJITURĂ ~i substantiv feminin, Deșeu constând din resturi de lemn sau de metal, provenite din strujire. Din sl. stružiti + suf. ~tură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă stružiti. (DEX ’09)

STRUJITOR ~i substantiv masculin, Muncitor specializat în operații de strujire (cu ajutorul strungului). Din sl. stružiti+ suf. ~tor. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă stružiti. (DEX ’09)

STRUJAN ~eni substantiv masculin, Tulpină de porumb cu tot cu frunze (și cu pănuși) după culegerea știuleților; hlujan; cioclej. Din sl. stružiti + suf. ~an. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă stružiti. (DEX ’09)

STRUGURE ~i substantiv masculin, 1) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; ciorchine. 2) la pl. Fructe ale viței de vie; poamă. ◊ ~ele-ursului arbore sau arbust cu tulpina târâtoare, cu frunze alterne, persistente, cu flori albe sau roz, dispuse în ciorchine și cu fructe roșii, mici, comestibile. Cuv. autoht. […]

STRUGUR ~i substantiv masculin. v. STRUGURE. Cuv. autoht. Etimologie: Cuvânt autohton. (DEX ’09)

STRUG ~uri substantiv neutru, reg. 1) Unealtă de tâmplărie folosită la cojirea (și cioplirea) unui lemn (rotund); cuțitoaie. 2) rar v. STRUNG. Din sl. strugu. Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă strugu. (DEX ’09)