Articles Tagged: cum se pronunta

VINDICATIV, -Ă, vindicativi, -e, adjectiv: (livr.) Care caută să se răzbune; care nutreşte dorinţa de răzbunare; răzbunător. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vindicatif (DEX ’09).

VINDECUȚĂ, vindecuțe, substantiv feminin: Plantă cu miros de usturoi, având tulpina erectă, păroasă la bază, cu frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare şi medicinale. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vindeca + suf. -uţă (DEX ’09).

VINDECEA, vindecele, substantiv feminin: Plantă erbacee înaltă până la un metru, cu flori purpurii, folosită pentru proprietăţile ei aromatice şi tonice. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a vindeca + suf. -ea (DEX ’09).

VINDECĂTOR, -OARE, vindecători, -oare, adjectiv: Care vindecă; cu proprietatea de a vindeca; tămăduitor; lecuitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vindeca (DEX ’09).

VINDECABIL, -Ă, vindecabili, -e, adjectiv: Care se poate vindeca; în stare să se vindece. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vindeca (DEX ’09).

A VINIFICA, vinific, verb: (must de struguri) A supune vinificaţiei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vinifier (DEX ’09).

A SE VINDECA, mă vindec, verb 1. A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoşi; a se îndrepta; a se lecui; 2. (despre răni, leziuni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: vindicare (DEX ’09).

VINCLU, vincluri, substantiv neutru 1. Echer cu care se construieşte sau se măsoară un unghi; 2. Bară de metal care formează în secţiune un unghi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba germană: Winkel (DEX ’09).

VINCIER, vincieri, substantiv masculin: Muncitor specializat în manipularea vinciurilor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vinci + suf. -er (DEX ’09).