VÂNTOAICĂ, vântoaice, substantiv feminin. 1) Vânt puternic însoţit uneori de ploaie, de grindină (cu descărcări electrice); vântoasă; furtună; vijelie. 2) (în basme şi superstiţii) Duh rău care dezlănţuie vânturile puternice.
Sursa: DEX 09
Etimologie:
Cuvânt provenit din vânt + suf. ~oaică (DEX 09)
