EDEN, substantiv neutru (livr.) 1. (rel.) Loc al fericirii supreme unde se crede că nimeresc după moarte sufletele celor evlavioşi; rai; paradis; 2. (fig.) Loc care încântă şi desfată; rai; paradis; 3. (fig.) Stare de fericire absolută; rai; paradis.
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba franceză: éden (DEX ’09).
