UNIC, -Ă, unici, -ce, adjectiv 1. Care este numai unul; singur de felul său; 2. Care se impune prin calităţi neobişnuite; caracterizat prin originalitate deosebită; excepţional; 3. Care este acelaşi pentru mai multe situaţii; 4. Care formează o unitate indisolubilă.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: singur, solitar, incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat, extraordinar (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină: unicus; limba franceză: unique (DEX ’09).
