STRICĂCIUNE ~i substantiv feminin, 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii]. Din latină extricare + suf. ~ciune.
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)
