A STRUNI~esc vb. tranz. 1) (caii) A stăpâni cu ajutorul frâului; a înfrâna; a domoli. A-și ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorită prin întinderea sau slăbirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, întinzând bine firele (ca struna). Din sl. struna.
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba slavă struna. (DEX ’09)
