AC, ace, substantiv n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită şi lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care serveşte la cusut. Expr. A avea (sau agăsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puţin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuintări. Ac cu gămălie. Ac de siguranţă. Ac de păr. Ac de masină = ac pentru maşina de cusut. Ace de gheaţă = cristale de gheaţă, subţiri şi ascuţite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare şi de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuţit. Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe si cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = peşte marin, lung şi ascuţit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină: acus (DEX ’09).
