M

MAGNETIZATOR, magnetizatori, substantiv masculin / magnetizator, magnetizatoare, adjectiv / magnetizatoare, magnetizatoare, substantiv feminin – (Persoană) care poate să transmită magnetism. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétiseur (DEX ’09)

MAGNETIZAȚIE, magnetizații, substantiv feminin – Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétisation (DEX ’09)

MAGNETIZAT, magnetizată, adjectiv – 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. Sursa: DEX ’09

MAGNETIZARE, magnetizări, substantiv feminin – Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. Sursa: DEX ’09

MAGNETIZANT, magnetizantă, adjectiv – (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétisant (DEX ’09)

MAGNETIZABIL, magnetizabilă, adjectiv – Care se poate magnetiza. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétisable. (DEX ’09)

MAGNETIT, substantiv neutru – Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétite. (DEX ’09)

MAGNETISM, substantiv neutru – 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétisme. (DEX ’09)

MAGNETIC, magnetică, adjectiv – (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: magnétique. (DEX ’09)