M

MĂRGĂRITAR, mărgăritare, substantiv neutru (pop.) 1. Formaţie dură şi strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluşte şi folosită la confecţionarea bijuteriilor; perlă; mărgărit; 2. (fig.) Obiect de valoare foarte mare; mărgărit. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: margaritári (DEX ’09).

MĂRGĂRITAR, mărgăritari, substantiv masculin: (înv., reg.) Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoţei şi cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: margaritári (DEX ’09).

MĂRGĂRIT, mărgărite, substantiv neutru (înv., pop.) 1. Formaţie dură şi strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluşte şi folosită la confecţionarea bijuteriilor; mărgăritar; pierlă; 2. Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: margharítis (DEX ’09).

MĂRGĂRIT, substantiv masculin: (înv., pop.) Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoţei şi cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă: margharítis (DEX ’09).

MĂREȚIE, substantiv feminin 1. Caracter măreţ; grandoare; splendoare; 2. (depr.) Atitudine de superioritate nejustificată faţă de alţii; fală; îngâmfare; înfumurare. Sursa: DEX ’09 Etimologie: măreţ + suf. -ie (DEX ’09).

MĂREȚ, -EAȚĂ, măreți, –ețe, adjectiv 1. Care impresionează prin aspect, proporţii sau prin perfecţiunea însuşirilor sale; impunător; grandios; monumental; 2. depr. (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; îngâmfat; încrezut; fudul; semeţ; mândru. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a mări + suf. -eţ (DEX ’09).

MĂRE, interjecție (pop.) 1. Se foloseşte pentru a exprima mirare, nedumerire, curiozitate; 2. (folosit şi ca termen de adresare) Măi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba albaneză: more; limba neogreacă: moré (DEX ’09).

MĂRĂRAȘ, substantiv masculin: (diminutiv de la mărar) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, toxică, cu flori mici albe, foarte asemănătoare cu mărarul. Sursa: DEX ’09 Etimologie: mărar + suf. -aş (DEX ’09).

MĂRĂCINIȘ, mărăcinișuri, substantiv neutru 1. Loc unde cresc mărăcini; 2. Desiş de mărăcini. Sursa: DEX ’09 Etimologie: mărăcine + suf. -iş (DEX ’09).

MĂRĂCINE, mărăcini, substantiv masculin: Arbust a cărui tulpină este acoperită cu ghimpi sau cu ţepi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: marrucina (DEX ’09).