R

RĂCHITIȘ, răchitișuri, substantiv neutru 1. Loc unde cresc răchite; 2. Desiş de răchite. Sursa: DEX ’09 Etimologie: răchită + suf. -iş (DEX ’09).

RĂCHIȚICĂ, răchițele, substantiv feminin (diminutiv de la răchită) 1. Arbust pitic cu tulpina târâtoare, cu frunze eliptice, lucioase şi persistente, cu fructe comestibile, de culoare roşie; 2. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu. Sursa: DEX ’09 […]

RĂCHITAR, răchitari, substantiv masculin: Fluture nocturn de talie mare, alb-cenuşiu, a cărui larvă atacă arborii, în special sălciile. Sursa: DEX ’09 Etimologie: răchită + suf. -ar (DEX ’09).

RĂCHITAN, răchitani, substantiv masculin: Plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze lanceolate, înguste şi cu flori roşii-purpurii, aşezate în vârful tulpinii. Sursa: DEX ’09 Sinonime: (reg.) brăileancă, călbășoară, gălbejoără, lemnuș, lemnușcă, zburătoare, florile-zânelor (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: răchită + suf. -an (DEX ’09).

RĂCHITĂ, răchite, substantiv feminin 1. Arbust cu ramuri lungi, subţiri şi flexibile, cu frunze înguste şi alungite, cu flori dispuse în amenţi, care creşte mai ales pe malul apelor; 2. Nuiele din acest arbore din care se împletesc diferite obiecte (coşuri, scaune etc.). Sursa: DEX ’09 Sinonime: lozie, mlajă, (reg.) plesnitoare, salcă, salcie, sălcică, sălcioară […]

RĂCEALĂ, răceli, substantiv feminin 1. Temperatură scăzută a mediului înconjurător; 2. Senzaţie de rece; 3. (fig.) Atitudine lipsită de atenţie şi de bunăvoinţă faţă de cineva sau de ceva; 4. Boală cauzată de supunerea organismului la acţiunea frigului. Sursa: DEX ’09 Sinonime: frig, (MED.) (pop.) troahnă, (Mold.) rahnă, apatie, calm, cumpăt, delăsare, fire, indiferență, indolență, […]

RĂBUIALĂ, răbuieli, substantiv feminin: (reg.) Unsoare preparată din păcură cu care se ung obiectele din piele (hamurile, încălţămintea etc.). Sursa: DEX ’09 Etimologie: a răbui + suf. -eală (DEX ’09).

RĂBOJ, răbojuri, substantiv neutru: 1. (înv.) Bucată de lemn pe care se însemnau, prin crestături, diferite calcule (numărul de vite, de zile etc.); 2. (înv.) Crestătură sau ansamblu de semne făcute pe această bucată de lemn. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară, sârbă: raboš (DEX ’09).

RĂBDĂTOR, -OARE, răbdători, -oare, adjectiv: Care rabdă, care suportă cu tărie. Sursa: DEX ’09 Sinonime: îndurător, (pop.) răbduriu, concesiv, indulgent, îngăduitor, tolerant (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a răbda + suf. -ător (DEX ’09).

RĂBDĂTOR, adverb: Cu răbdare. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a răbda + suf. -ător (DEX ’09).