SAXOTROMBĂ, saxotrombe, substantiv feminin, care înseamnă Instrument muzical de suflat asemănător cornului, dar mai mare, confecționat din piele. Din fr. saxotromba Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză saxotromba. (DEX ’09)
S
Cum se pronunță: saxon II
SAXON II, saxonă, (~i, ~e) adj., care înseamnă Care aparține Saxoniei sau populației ei; din Saxonia. Din fr. saxon. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză saxon. (DEX ’09)
Cum se pronunță: saxon I
SAXON I, saxonă, (~i, ~e) substantiv masculin și feminin, care înseamnă Persoană care face parte din populația de bază a Saxoniei sau este originară din Saxonia. Din fr. saxon. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză saxon. (DEX ’09)
Cum se pronunță: saxofonist
SAXOFONIST, saxofoniști, substantiv masculin, care înseamnă Muzicant care cântă la saxofon. Din fr. saxophoniste. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză saxophoniste. (DEX ’09)
Cum se pronunță: saxofon
SAXOFON, substantiv neutru, care înseamnă Instrument muzical de suflat, din alamă, cu clape și muștiuc, folosit, mai ales, în formațiile de muzică ușoară. Din fr. saxophone, germ. Saxophon. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză saxophone. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a se scămoșa
A SE SCĂMOȘA, pers. 3 se scămoșează, vb intranz. (despre unele țesături) A forma scamă la suprafață; a deveni scămos; a se dezlâna. Din lat. squama. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină squama. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârțâit
SCÂRȚÂIT, scârțâituri, substantiv neutru, 1) v. A SCÂRȚÂI. 2) Zgomot ascuțit, strident și pătrunzător, produs prin frecarea, apăsarea sau deplasarea unor obiecte. Din scârț + suf. âi. Sursa DEX ’09. Etimologie: Din cuvântul scârț, onomatopee. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârț II
SCÂRȚ II, scârți, substantiv masculine, Adaos din piele, care face ca încălțămintea să scârțâie în timpul mersului. Pantofi cu scârț. /Onomat. Sursa DEX ’09. Etimologie: Onomatopee. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârț I
SCÂRȚ I, interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascuțit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului). Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța]. Onomat.Sursa DEX ’09. Etimologie: Onomatopee. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârtuitor
SCÂRTUITOR, scârtuitoare (~ori, ~oare) și substantival rar (despre persoane) Care scârtuiește. Din scârtă + suf. ~tor. Sursa DEX ’09. Etimologie: Cuvânt provenit din scârtă, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
