S

STRICĂCIUNE ~i substantiv feminin, 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii]. Din latină extricare + suf. ~ciune. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)

STRICĂCIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) adj., Care se strică ușor. 2) v. STRICĂTOR. Din lat. extricare + suf. ~ăcios. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)

STRICAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) (despre persoane) adj., Care este dezechilibrat psihic. Din lat. extricare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină extricare. (DEX ’09)

STRESANT ~tă (~ți, ~te) adj., Care provoacă stres; apăsător. Din fr. stressant. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză stressant. (DEX ’09)

STRES ~uri substantiv neutru, Stare patologică constând în supraîncordarea unui organism viu, când asupra lui acționează factori negativi puternici. Din engl., fr. stress. Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză stress. (DEX ’09)

STREPTOMICINĂ substantiv feminin, Medicament folosit în tratamentul unor boli infecțioase (tuberculoză, difterie, tularemie etc.). [G.-D. streptomicinei]. Din fr. streptomycine. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză streptomycine. (DEX ’09)

STREPTOCOCIC ~că (~ci, ~ce) 1) adj., Care conține streptococi. 2) Care este provocat de streptococi. Din fr. streptococcique. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză streptococcique. (DEX ’09)

STREPTOCOC ~ci substantiv feminin, Bacterie imobilă, de formă sferică sau ovală, fiind un agent patogen al unor infecții grave. Din fr. streptocoque. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză streptocoque. (DEX ’09)

STREPTOCID substantiv neutru, Medicament din grupul sulfamidelor, folosit în tratamentul anghinei, meningitei epidemice, abceselor purulente și altor boli infecțioase. Orig necun. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută.  (sursa DEX ’09)

STROPITOARE ~ori substantiv feminin, 1) Vas cilindric, cu toartă și cu un tub lateral terminat printr-o sită, care servește la stropit (florile, legumele etc.). 2) Vehicul prevăzut cu un recipient pentru apă, folosit pentru stropitul străzilor și al grădinilor publice. Din v. a stropi+ suf. ~toare, orig. nec. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)