S

SPERMANȚET substantiv neutru, Substanță unsuroasă albă, cu aspect de ceară, extrasă din craniul cetaceelor și întrebuințată, mai ales, la fabricarea lumânărilor, a unor alifii și a produselor cosmetice. Din germ. Spermazet, fr., it. Spermaceti. Etimologie: Cuvânt provenit din limba germană Spermazet. (sursa DEX ’09)

SPERMĂ ~e substantiv feminin, Secreție a glandelor sexuale masculine, care conține spermatozoizi. Din fr. sperme, it. Sperma. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză sperme. (sursa DEX ’09)

SPERJUR II ~ă (~i, ~e) substantiv masculin și feminin, rar Persoană care depune un jurământ fals sau care își încalcă jurământul. Din it. Spergiuro. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană spergiuro. (sursa DEX ’09)

SPERJUR I rar, substantiv neutru, Jurământ fals făcut în fața justiției. Din it. spergiuro. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană spergiuro. (sursa DEX ’09)

SPERIOS ~oasă (~oși, ~oase) și adverbial (despre ființe) adj., Care se sperie ușor; fricos. [Sil. -ri-os]. Din lat. espavorare + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină espavorare. (sursa DEX ’09)

SPERIETOARE ~ori substantiv feminin, 1) Obiect care sperie. 2) Făptură cu înfățișare fioroasă (și cu defecte fizice); pocitură; monstru; momâie. [Sil. -ri-e-]. Din lat. espavorare + suf. ~oare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină espavorare. (sursa DEX ’09)

SPERIAT ~eți substantiv masculin, 1) v. A SPERIA și A SE SPERIA. ◊ A băga pe cineva în ~eți (sau în toți ~eții) a speria pe cineva tare; a înspăimânta. De ~ a) care sperie, uimește; b) ieșit din comun; extraordinar. 2) pop. Boală provocată de spaimă. [Sil. -ri-at]. Din lat. espavorare. Etimologie: Cuvânt provenit […]

SPERANȚĂ ~e substantiv feminin, 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ◊ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul […]

SPEOLOGIE substantiv feminin, Știință care se ocupă cu studiul peșterilor. [G.-D. speologiei]. Din fr. spéologie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spéologie. (sursa DEX ’09)

SPEOLOGIC ~că (~ci, ~ce) adj. Care ține de speologie; propriu speologiei. Din fr. spéologique. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spéologique. (sursa DEX ’09)