VELEITATE, veleităţi, substantiv feminin. Pretenţie nejustificată; ambiţie deşartă. [G.-D. veleităţii; Sil. -le-i-] Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din franceză velleité (DEX 09)
V
Cum se pronunță: velă
VELĂ, vele, substantiv feminin. 1) Pânză care, sub acţiunea curenţilor de aer, asigură deplasarea unei nave. 2) la plural Sport practicat cu ambarcaţii cu pânze. Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din italiană vela (DEX 09)
Cum se pronunță: velatură
VELATURĂ, velaturi, substantiv feminin. Totalitate a velelor de pe o corabie. Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din italiană velature (DEX 09)
Cum se pronunță: vegetarian
VEGETARIAN ~ană (~eni, ~ene), adjectiv. 1) Care constă din produse vegetale (şi lactate). Cină ~ană. Regim ~. 2) şi substantival (despre persoane) Care consumă numai produse vege-tale (şi lactate). [Sil. ri-an]. Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din fr. végétarien (DEX 09)
Cum se pronunță: vegetal
VEGETAL, vegetală (~i, ~e), adjectiv. 1) Care ţine de plante; propriu plantelor. Regn ~. 2) Care provine de la plante; obţinut din plante. Grăsimi ~e. • Cărbune ~ praf negru fin, obţinut prin pulverizarea cărbunelui de lemn şi folosit în medicină. Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din fr. végetal (DEX 09)
Cum se pronunță: vedetism
VEDETISM, substantiv neutru. Tendinţă de a se evidenţia, de a se afirma cu orice preţ. Sursa: DEX 09 Etimologie: Cuvânt provenit din vedetă + suf. ~ism (DEX 09)
Cum se pronunță: vătășel
VĂTĂȘEL, vătășeli, substantiv masculin. (diminutiv de la vătaf) 1) ist. Slujbaș la primărie care îndeplinea si funcția de curier.2) Flăcău care poftește oaspeții la nuntă și are anumite obligații în timpul ceremoniei; vornicel. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vătaf + suf. ~el (DEX ’09)
Cum se pronunță: vătămătură
VĂTĂMĂTURĂ, vătămături, substantiv masculin, substantiv feminin. Nume dat mai multor boli interne care provoacă diverse crize viscerale acute (hernie, colici, pelagra etc.). Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a (se) vătăma + suf. ~tură (DEX ’09)
Cum se pronunță: vătămător II
VĂTĂMĂTOR, vătămători, substantiv masculin. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a vătăma + suf. ~tor (DEX ’09)
Cum se pronunță: vătămător I
VĂTĂMĂTOR, vătămători ~oáre (~óri, ~oáre), adjectiv. Care vatămă; în stare să producă vătămături. Sursa: DEX ’09 Etimologie: v. a (se) vătăma + suf. ~tor (DEX ’09)
