A SCHELĂLĂI, pers. 3 schelălăie, vb. intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite, dese și repetate. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge cu sughițuri dese și repetate. Din s + a chelălăi (formație onomatopeică). Sursa DEX ’09.
Etimologie:
Cuvânt provenit din a chelălăi, formație onomatopeică. (DEX ’09)
