A SCHINGIUI, schingiuesc, vb. tranz. 1) A supune unor chinuri (fizice sau morale) groaznice; a tortura. 2) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci. [Sil. schin-giu-i]. Din turc. ișkence + suf. ~ui.
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba turcă ișkence. (DEX ’09)
