A SFÂRÂIpers. 3 sfârâie,vb. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu și ascuțit (cauzat de o mișcare); a face „sfâr”. Fusul sfârâie. ◊ Fuge de-i sfârâie călcâiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a șâșâi. 3) (despre alimente puse la prăjit) A produce un zgomot șuierător caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate în aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu îngust) A produce un zgomot șuierător, înăbușit; a fâsâi. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „sfârr-sfârr”; a țârâi. Din onomatopee sfâr + suf. ~âi.
Etimologie:
Onomatopee. (sursa DEX ’09)
