ECHILIBRU, echilibre, substantiv neutru 1. Stare a unui corp care este supus acţiunii unor forţe fără a-i schimba poziţia; 2. Poziţie verticală sau atitudine stabilă a unui corp în spaţiu; 3. Concordanţă între lucruri opuse sau diferite; 4. (fig.) Stare de linişte sufletească.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: stabilitate, cumpănă, cumpăneală, cumpănire, (rar) statică, armonie (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba franceză: équilibre; limba latină: aequilibrium (DEX ’09).
