PEGMEZ, PEGMEZURI. Substantiv neutru.
În Banat, așa i se spune magiunului de prune extrem de dens și preparat fără adaos de zahăr, prin fierbere îndelungată.
Etimologia cuvantului trimite la turcescul pekmez (sau petmez). Termenul a intrat în graiul bănățean pe filieră balcanică, prin intermediul limbilor sârbă și bulgară.
În timp ce în gastronomia din Turcia și Orientul Mijlociu pekmez reprezintă o melasă sau un sirop foarte gros, obținut prin reducerea mustului de struguri, roșcove, smochine sau dude, în Banat termenul a fost adaptat strict pentru magiunul de prune. Acest preparat este nelipsit din tașchelele cu pegmez, dar poate fi folosit și ca umplutură pentru clătite sau, simplu, întins pe pită (pâine) cu sau fără putăr (unt).
