UZ, uzuri, substantiv neutru 1. Aplicare în practică (pentru satisfacerea unor necesităţi); întrebuinţare; folosire; 2. uzanță; 3. (lingv.) Modalitate, consfinţită prin tradiţie, de folosire curentă a unităţilor de limbă în vorbire.
Sursa: DEX ’09
Sinonime: folosință, circulație, datină, cutumă, uzanță (Sursă: Sinonime 2002).
Etimologie:
Cuvânt provenit din limba latină: usus; limba italiană: uso (DEX ’09).
