VORNICEL, vornicei, substantiv masculin 1. (în Moldova şi în Muntenia medivală; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de rang inferior vornicului, însărcinat cu treburi judecătoreşti în judeţe şi sate; 2. (pop.) Flăcău care pofteşte şi cinsteşte oaspeţii la nunţile ţărăneşti.
Sursa: DEX ’09
Etimologie: vornic + suf. -el (DEX ’09).
