Articles Tagged: cum se pronunta

SPĂRTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. Din lat. spargere + suf. ~ură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09)

SPĂRGĂTOR I ~oare (~ori, ~oare) adj., Care sparge. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09)

SPĂRGĂTOR II ~oare substantiv neutru, Instrument pentru spargerea unor materiale dure (sau a fructelor cu coajă). ~ de nuci. ◊ ~ de gheață navă de construcție specială capabilă să-și croiască drum prin câmpurile de gheață, lăsând în urmă un coridor de navigație pentru alte vase. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din […]

SPĂRGĂTOR III ~i, substantiv masculin, Hoț care sparge lacăte sau uși de la încăperi, spre a prăda.  ~ de grevă persoană care continuă lucrul în timpul grevei. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09

SPĂLĂTURĂ ~i substantiv feminin, 1) v. A SPĂLA. 2) Apa care rămâne după spălat; zoaie. 3) Loc spălat de ape. 4) Mâl amestecat cu pietriș adus de ape. Din lat. experlavare + suf. ~ătură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină experlavare. (sursa DEX ’09)

SPĂLĂTORIE ~i substantiv feminin, 1) Întreprindere de deservire socială pentru spălarea rufelor. 2) Instalație complexă pentru separarea componentelor unui minereu cu ajutorul apei sau al altui lichid. [G.-D. spălătoriei]. Din lat. experlavare + suf. ~ie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină experlavare. (sursa DEX ’09)

A SPĂTĂRI~esc, vb. intranz. înv. A fi spătar. Din ngr. spatharios. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios. (sursa DEX ’09)

SPECTRU ~e substantiv neutru, 1) Totalitate a valorilor pe care le poate căpăta o mărime fizică în condiții determinate. ~ optic. ~ electric. ~ mecanic. ~ acustic. 2) Ansamblu de radiații colorate căpătate prin descompunerea razelor de lumină. ~ solar. 3) livr. Chip ireal, creat de fantezie, care provoacă spaima; vedenie; arătare; nălucă; stafie; fantomă. […]

SPECTROSCOPIE substantiv feminin, Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul spectrelor luminoase și energetice ale radiațiilor. [G.-D. spectroscopiei; Sil. spec-tro-sco-]. Din fr. spectroscopie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spectroscopie. (sursa DEX ’09)

SPECTROSCOPIC ~că (~ci, ~ce), adj. Care ține de spectroscop; propriu spectroscopului. Din fr. spectroscopique. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spectroscopique. (sursa DEX ’09)