Cum se pronunță: spectaculozitate
SPECTACULOZITATE substantiv feminin, Caracter spectaculos. Din fr. spectaculum + suf. ~itate. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spectaculum. (sursa...
Cum se pronunță: spectaculos
SPECTACULOS ~oasă (~oși, ~oase) adj., Care constituie un spectacol atrăgător; impresionant. Din fr. spectaculum + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din...
Cum se pronunță: spânz
SPÂNZ ~ji substantiv masculin, Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, bifurcată, cu frunze lungi, pețiolate, și cu flori verzi-purpurii, al cărei...
Cum se pronunță: spânatic
SPÂNATIC ~că (~ci, ~ce) adj., Care este cam spân. Din lat. spanus + suf. ~atic. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spanus. (sursa DEX ’09)...
Cum se pronunță: spân
SPÂN ~ă (~i, ~e) adj. și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. Din lat. spanus. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină...
Cum se pronunță: spătos
SPĂTOS ~oasă (~oși, ~oase) adj., Care este lat în spate. Din lat. spatha + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spatha. (sursa DEX ’09...
Cum se pronunță: spătărie
SPĂTĂRIE ~i substantiv feminin, ist. 1) Funcția de spătar. 2) Durata acestei funcții. 3) Sediul spătarului. 4) Sală din palatul domnesc unde se afla tronul....
Cum se pronunță: spătărel
SPĂTĂREL ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp...
Cum se pronunță: spătăreasă
SPĂTĂREASĂ ~ese, substantiv feminin, ist. Soție a spătarului. Din ngr. spatharios + suf. ~easă. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios....
Cum se pronunță: spătar
SPĂTAR I ~e substantiv neutru 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare....
Cum se pronunță: spătar II
SPĂTAR II ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea...
Cum se pronunță: spărtură
SPĂRTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. Din lat. spargere + suf....
