M

MĂGURĂ, măguri, substantiv feminin 1. Deal mare şi izolat (de obicei împădurit); 2. Ridicătură de pământ din regiunile de câmpie sau de podişuri, mai mică decât dealul; movilă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba albaneză: magullë (DEX ’09).

MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adjectiv: Care măguleşte; linguşitor. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a măguli + suf. -tor (DEX ’09).

MĂGULEALĂ, măguleli, substantiv feminin: Faptul de a măguli. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a măguli + suf. -eală (DEX ’09).

MĂGĂRIE, măgării, substantiv feminin: Purtare, vorbă sau faptă prostească, impertinentă; neghiobie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: măgar + suf. -ie (DEX ’09).

A MĂIESTRI, măiestresc, verb: (rar) A face cu îndemânare şi pricepere de maiestru; a meşteri; a meşteşugi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: din măiestru (DEX ’09).

A MĂGULI, măgulesc, verb 1. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câştiga bunăvoinţa cuiva); a flata; a linguşi; a adula; 2. (refl.) (înv.) A trăi cu speranţe; a-şi face iluzii. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba slavă: maguliti sen (DEX ’09).

MĂGĂREȘTE, adverb (rar) 1. În felul măgarilor; cum obişnuiesc măgarii; 2. (fig.) Cu impertinenţă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: măgar + suf. -eşte (DEX ’09).

MĂGĂRESC, -EASCĂ, măgărești, adjectiv 1. Care este caracteristic pentru măgari; 2. fig. (despre vorbe, fapte) Care denotă prostie, încăpăţânare sau obrăznicie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: măgar + suf. -esc (DEX ’09).

MĂGĂOAIE, măgăoi, substantiv feminin (pop.) 1. Sperietoare de păsări; 2. Fiinţă imaginară fioroasă, de dimensiuni mari şi neproporţionate; matahală. Sursa: DEX ’09 Sinonime: arătare, colos, matahală, momâie, namilă, sperietoare, uriaș (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: origine necunoscută (DEX ’09).