REMARCABIL, -Ă, remarcabili, -e, adjectiv 1. Care poate fi remarcat; în stare să fie remarcat; 2. Care merită să fie luat în seamă; notabil; marcant; considerabil. Sursa: DEX ’09 Sinonime: marcant, eminent, important, admirabil, deosebit, însemnat, memorabil (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: remarquable (DEX ’09).
R
Cum se pronunță: remarcă
REMARCĂ, remarci, substantiv feminin: Observaţie cu caracter explicativ; enunţ care conţine un comentariu; notă. Sursa: DEX ’09 Sinonime: părere (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: remarque (DEX ’09).
Cum se pronunță: remanență
REMANENȚĂ, remanențe, substantiv feminin: Stare care continuă să se menţină şi după încetarea acţiunii factorilor externi care au provocat-o. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: rémanence (DEX ’09).
Cum se pronunță: remanent
REMANENT, -Ă, remanenți, -te, adjectiv: (despre câmpuri electrice sau magnetice) Care ţine de remanenţă; propriu remanenţei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: rémanent (DEX ’09).
Cum se pronunță: remake
REMAKE, remake-uri, substantiv neutru: Ecranizare nouă a unui film turnat mai demult. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză (DEX ’09).
Cum se pronunță: remaieză
REMAIEZĂ, remaieze, substantiv feminin: Lucrătoare specializată în operaţiile de remaiere. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: remmailleuse (DEX ’09).
Cum se pronunță: rem
REM, remi, substantiv masculin: Unitate de măsură a dozelor de radiaţie, raportate la efectul lor biologic. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba engleză, limba franceză: rem (DEX ’09).
Cum se pronunță: reluare
RELUARE, reluări, substantiv feminin: Acțiunea de a relua și rezultatul ei. Sursa: DEX ’09 Sinonime: recucerire, reocupare, reîncepere, continuare (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: v. a relua (DEX ’09).
Cum se pronunță: relicvariu
RELICVARIU, relicvarii, substantiv neutru: Cutie făcută din metale preţioase, în care se păstrează rămăşiţele trupeşti ale unui sfânt. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: reliquaire (DEX ’09).
Cum se pronunță: relicvă
RELICVĂ, relicve, substantiv feminin 1. Obiect păstrat ca o amintire scumpă din trecut; vestigiu; 2. (la plural) Rămăşiţă (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparţinând unei persoane, considerate sfântă; moaşte. Sursa: DEX ’09 Sinonime: rămășiță, urmă, vestigiu, moaște (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: relique; limba latină: reliquiae (DEX ’09).
