RADIOTELEMETRIE, substantiv feminin: Telemetrie realizată prin intermediul undelor radio. Sursa: DEX ’09 Etimologie: radio- + telemetrie (DEX ’09).
R
Cum se pronunță: radiotelemecanică
RADIOTELEMECANICĂ, substantiv feminin: Metodă de dirijare a proceselor tehnice de la distanţă prin intermediul undelor radio. Sursa: DEX ’09 Etimologie: radio- + telemecanică (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelegramă
RADIOTELEGRAMĂ, radiotelegrame, substantiv feminin: Telegramă transmisă prin unde radio; radiogramă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotélégramme (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelegrafist
RADIOTELEGRAFIST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, substantiv masculin și feminin: Operator la un aparat de radiotelegrafie. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotélégraphiste (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelegrafie
RADIOTELEGRAFIE, radiotelegrafii, substantiv feminin: Sistem de comunicaţie telegrafică prin unde radio; telegrafie fără fir. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotélégraphie (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelegrafic
RADIOTELEGRAFIC, -Ă, radiotelegrafici, -e, adjectiv: Care ţine de radiotelegrafie; propriu radiotelegrafiei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotélégraphique (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelefonie
RADIOTELEFONIE, substantiv feminin: Sistem de comunicaţie bilaterală prin radiotelefon. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotéléphonie (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelefonic
RADIOTELEFONIC, -Ă, radiotelefonici, -e, adjectiv: Care ţine de radiotelefonie; propriu radiotelefoniei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotéléphonique (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotelefon
RADIOTELEFON, radiotelefoane, substantiv neutru: Aparat telefonic portativ, utilizat pentru radiocomunicaţii bilaterale la distanţe relativ mici. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotéléphone (DEX ’09).
Cum se pronunță: radiotehnică
RADIOTEHNICĂ, substantiv feminin 1. Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul emiterii şi recepţiei la distanţă a undelor radio şi a oscilaţiilor electromagnetice de frecvenţă înaltă; 2. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea radioaparaturii. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: radiotechnique (DEX ’09).
