A SUBJUGA subjug: vb. tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a supune; a îngenunchea; a aservi; a înfeuda. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a supune. 3) fig. A încânta prin anumite însușiri; a robi. Din fr. subjuguer. […]
S
Cum se pronunță: submultiplu
SUBMULTIPLU, submultipli: substantiv masculin, mat. Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori în altă mărime de aceeași natură. [Sil. -ti-plu]. Din sub- + fr. multiple. Etimologie: Cuvânt provenit din sub și din limba franceză multiple. (DEX ’09)
Cum se pronunță: stratagemă
STRATAGEMĂ ~e substantiv feminin, 1) mil. Manevră întreprinsă în vremea luptelor cu scopul de a dezorienta și a surprinde pe inamic. 2) Mijloc iscusit prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; șotie. [G.-D. stratagemei]. Din lat. strategma, fr. strategeme. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strategma. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: sugativă
SUGATIVĂ, sugative, substantiv feminin: Hârtie poroasă preparată special pentru a suge cerneala. Sursa: DEX ’09 Etimologie: a suge + suf. -ativă (DEX ’09).
Cum se pronunță: strigătură
STRIGĂTURĂ ~i substantiv feminin, Scurtă poezie populară, compusă din două sau din mai multe versuri, care se rostește în timpul unor jocuri populare. Din lat. strigare + suf. ~ătură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strigare. (DEX ’09)
Cum se pronunță: strigător I
STRIGĂTOR I ~oare (~ori, ~oare) 1) adj. Care strigă. 2) fig. Care se deosebește net (mai ales prin trăsături negative). ◊ ~ la cer a) care este extrem de revoltător; care trezește indignare; b) care se cere a fi luat neapărat în seamă. Din lat. strigare+ suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strigare. […]
Cum se pronunță: strigător II
STRIGĂTOR II ~i substantiv masculin , înv. Persoană care anunța cu voce tare unele știri; crainic; vestitor. Din lat. strigare + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strigare. (DEX ’09)
Cum se pronunță: strigăt
STRIGĂT ~e substantiv neutru, 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); țipăt; răcnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGĂTURĂ. Din lat. strigare+ suf. ~ăt. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strigare. (DEX ’09)
Cum se pronunță: strigă
STRIGĂ ~gi substantiv feminin, 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce înfățișează un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele morții. 2) Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj cenușiu-ruginiu, cu pete albe și brune-întunecate, care se hrănește, mai ales, cu șoareci. 3) (în superstiții) Ființă imaginară despre care se crede că […]
Cum se pronunță: spatulă
SPATULĂ ~e substantiv feminin, Unealtă în formă de lopată mică, având diverse întrebuințări (în sculptură, medicină etc.). [G.-D. spatulei]. Din fr. spatule. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză spatule. (sursa DEX ’09)
