SCUFUNDĂTOR II, ~oare (~ori, ~oare) substantiv masculin și feminin, Persoană specializată în cufundarea sub apă. Din lat. confundare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină confundare. (DEX ’09)
S
Cum se pronunță: scufie
SCUFIE, ~i, substantiv feminin, 1) Acoperământ pentru cap care se îmbracă înainte de culcare; tichie. 2) Căciulă mică rotundă purtată de călugărițe. 3) Bonetă cu două panglici ce se leagă sub bărbie, purtată de sugaci; tichie. [G.-D. scufiei]. Din ngr. skufia. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă skufia. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a se scufunda
A SE SCUFUNDA, mă scufund, vb. intranz. (despre obiecte) A intra (adânc) în ceva; a se afunda. S + limba latină confundare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină confundare. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a scufunda
A SCUFUNDA, scufund, vb. tranz. (obiecte) A băga sau a intra cu totul într-un lichid. S + lb latină confundare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină confundare. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a sfredeli
A SFREDELI~esc, vb. tranz. 1) A găuri cu sfredelul. 2) fig. (despre privire, gânduri etc.) A străpunge asemenea unui sfredel; a pătrunde adânc (provocând senzații neplăcute). ~ cu privirea a scruta. Din bulg. svredel. Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară svredel. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: sfredelitor
SFREDELITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) adj și substantival Care sfredelește. 2) fig. (despre ochi, privire) Care parcă străpunge; pătrunzător; ascuțit; săgetător. 3) (despre gânduri, idei) Care preocupă în permanență; obsedant. Din bulg. svredel + suf. ~tor. Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară svredel. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a se sfriji
A SE SFRIJImă ~esc, vb. intranz. 1) (despre plante) A-și pierde vlaga, zbârcindu-se. 2) (despre ființe) A slăbi foarte tare; a se jigări. Orig. nec. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a sfrunta
A SFRUNTA~ez, vb. tranz. rar A înfrunta cu dispreț și în mod obraznic. Din it. sfrontare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană sfrontare. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: sfruntare
SFRUNTARE ~ări substantiv feminin, rar 1) v. A SFRUNTA. 2) Atitudine obraznică și disprețuitoare. Din it. sfrontare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană sfrontare. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: sfumato
SFUMATO substantiv neutru, Procedeu în pictură care constă în estomparea contururilor obiectelor și figurilor, încât acestea par a fi învăluite de fum. Din it. sfumato. Etimologie: Cuvânt provenit din limba italiană sfumato. (sursa DEX ’09)
