S

SPĂTOS ~oasă (~oși, ~oase) adj., Care este lat în spate. Din lat. spatha + suf. ~os. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spatha. (sursa DEX ’09

SPĂTĂRIE ~i substantiv feminin, ist. 1) Funcția de spătar. 2) Durata acestei funcții. 3) Sediul spătarului. 4) Sală din palatul domnesc unde se afla tronul. * ~a cea mică camera de lucru a domnitorului. Din ngr. spatharios + suf. ~ie. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios. (sursa DEX ’09)

SPĂTĂREL ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. Din ngr. spatharios  + suf. ~el. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios. (sursa DEX ’09)

SPĂTĂREASĂ ~ese, substantiv feminin, ist. Soție a spătarului. Din ngr. spatharios + suf. ~easă. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios. (sursa DEX ’09)

SPĂTAR I ~e substantiv neutru 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare. 2) Parte a hamului care se așază pe spatele calului. Din lat. spatha + suf. ~ar. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spatha. (sursa DEX ’09)

SPĂTAR II ~i substantiv masculin, (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea în timp de război. Mare ~ comandant suprem al oștii în lipsa domnitorului. Din ngr. spatharios. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă spatharios. (sursa DEX ’09)

SPĂRTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. Din lat. spargere + suf. ~ură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09)

SPĂRGĂTOR I ~oare (~ori, ~oare) adj., Care sparge. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09)

SPĂRGĂTOR II ~oare substantiv neutru, Instrument pentru spargerea unor materiale dure (sau a fructelor cu coajă). ~ de nuci. ◊ ~ de gheață navă de construcție specială capabilă să-și croiască drum prin câmpurile de gheață, lăsând în urmă un coridor de navigație pentru alte vase. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din […]

SPĂRGĂTOR III ~i, substantiv masculin, Hoț care sparge lacăte sau uși de la încăperi, spre a prăda.  ~ de grevă persoană care continuă lucrul în timpul grevei. Din lat. spargere + suf. ~ător. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină spargere. (sursa DEX ’09