ABSOLUT, -A, absoluți, -te, adjectiv, substantiv neutru, adverb I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții şi relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; neconditionat, perfect, desăvârşit. Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S.n. Principiu veşnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. (Fil.)
Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noţiuni de creştere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuşi şi nu în comparatie cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezminţit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de conditțiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. <Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut= verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Serveşte la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârşire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni.
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limbile franceză și latină: absolu și absolutus (DEX ’09).
