ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adjectiv, substantiv neutru 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greşeală. 2. S.n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei şcoli superioare.
Sursa: DEX ’09
Etimologie:
Cuvânt provenit din limbile germană și latină: absolutorium și absolutorius (DEX ’09).
