SFÂRÂITOR ~oare (~ori, ~oare), adj. Care sfârâie; care produce sfârâituri. [Sil. -râ-i-]. Din a sfârâi + suf. ~tor. Etimologie: Din onomatopee sfâr. (sursa DEX ’09)
Articles Tagged: cum se pronunta
Cum se pronunță: sfârlă
SFÂRLĂ ~e, substantiv feminin, Lovitură dată cu degetul (mai ales cu cel mijlociu) îndoit și sprijinit de cel mare și apoi eliberat brusc; bobârnac. Din onomatopee sfâr, a azvârli. Etimologie: Din onomatopee sfâr. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: sfârlează
SFÂRLEAZĂ ~eze substantiv feminin, 1) Capătul conic din partea de jos a fusului de tors (care înlesnește rotirea acestuia); prâsnel; titirez. 2) Jucărie în formă de con cu vârf ascuțit care, fiind răsucită și lăsată să cadă pe o suprafață plană, își continuă mișcarea de rotație, păstrându-și astfel echilibrul; titirez; prâsnel. ◊ Iute ca o […]
Cum se pronunță: a sfârși
A SFÂRȘI~esc, vb. tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. A o ~ rău a termina o activitate printr-un eșec. 2) pop. A face să se sfârșească; a lipsi de viață; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ~ cu cineva a) a rupe relațiile […]
Cum se pronunță: a se sfârși
A SE SFÂRȘI, mă ~esc, vb. intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârșit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forța și energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; […]
Cum se pronunță: sfârșit
SFÂRȘIT ~uri substantiv neutru, 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului. În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se […]
Cum se pronunță: a sfârtica
A SFÂRTICA sfârtic, vb. tranz. A rupe în bucăți (cu mâinile, cu dinții, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia. Orig. nec. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: a sfâșia
A SFÂȘIA sfâșii, vb. tranz. 1) A rupe în bucăți (cu mâinile, cu dinții, cu colții, cu ghearele etc.); a sfârtica. 2) fig. A supune unor suferințe morale; a mâhni adânc; a îndurera. ◊ ~ cuiva inima a pricinui cuiva o durere sufletească. 3) rar A ataca vehement cu vorba; a defăima. [Sil. -și-a]. Din […]
Cum se pronunță: parafoc
PARAFOC, parafocuri, substantiv neutru – Perete refractor care protejează părțile sensibile ale cazanului de abur de acțiunea focului. Sursă: NODEX (2002) Etimologie: cuvânt format din “para” + “foc”
Cum se pronunță: paraflacără
PARAFLACĂRĂ, paraflăcări, substantiv feminin – (la motoarele cu autoaprinzătoare) Piesă de protecție a tijei pistonului împotriva acțiunii flăcărilor. Sursă: NODEX (2002) Etimologie: cuvânt format din “para” +”flacără”
