CIOCNITURĂ, ciocnituri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a ciocni; 2. Urmă rămasă pe un obiect fragil în rezultatul unei ciocniri. Sursa: DEX ’09 Sinonime: ciocneală, ciocnet, ciobitură, spărtură (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a (se) ciocni + suf. -tură (DEX ’09).
Articles Tagged: cum se pronunta
Cum se pronunță: ciocnet
CIOCNET, ciocnete, substantiv neutru: Zgomot apărut ca urmare a interacţiunii dintre corpuri tari. Sursa: DEX ’09 Sinonime: ciocnitură (Sursă: Sinonime 2002). Etimologie: a ciocni + suf. -et (DEX ’09).
Cum se pronunță: cioclu
CIOCLU, ciocli, substantiv masculin: Persoană care transportă morţii la cimitir. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară: ţokla (DEX ’09).
Cum se pronunță: cioclovină
CIOCLOVINĂ, cioclovine, substantiv feminin: (pop.) Om al stăpânirii, parvenit, arogant şi îngâmfat. Sursa: DEX ’09
Cum se pronunță: a se ciocoi
A SE CIOCOI, mă ciocoiesc, verb 1. (înv.) A deveni ciocoi; a se boieri; 2. A se comporta ca un ciocoi; 3. (fig.) A căuta să câştige bunăvoinţa cuiva prin vorbe măgulitoare; a se linguşi. Sursa: DEX ’09 Etimologie: din ciocoi (DEX ’09).
Cum se pronunță: a se ciocni
A SE CIOCNI, mă ciocnesc, verb 1. (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcţii opuse; a se tampona; 2. fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicţie; a se bate cap în cap; a se contrazice; 3. (fig.) A intra în conflict. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba […]
Cum se pronunță: a ciocni
A CIOCNI, ciocnesc, verb 1. (obiecte) A lovi uşor, producând zgomot; a izbi uşor; 2. (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească; 3. A face să se ciocnească. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba bulgară: ţukna; limba ucraineană: koknuti (DEX ’09).
Cum se pronunță: vestimentar
VESTIMENTAR, -Ă, vestimentari, -e, adjectiv: Care ţine de îmbrăcăminte; propriu îmbrăcămintei. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: vestimentaire (DEX ’09).
Cum se pronunță: vestigiu
VESTIGIU, vestigii, substantiv neutru 1. Rămăşiţă din trecut, care aminteşte despre ceva dispărut demult; 2. Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină: vestigium; limba franceză: vestige (DEX ’09).
Cum se pronunță: vestic
VESTIC, -Ă, vestici, -ce, adjectiv 1. Care ţine de vest; propriu vestului; apusean; occidental; 2. Care este situat la vest; din vest. Sursa: DEX ’09 Etimologie: vest + suf. -ic (DEX ’09).
