A SE SCĂLÂMBĂIA, pers. 3 se scălâmbăiază, vb. intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințarea îndelungată sau neglijentă); a se șonți; a se scâlcia; a se scrombi. Din scălâmb. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din scălâmb, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Articles Tagged: cum se pronunta
Cum se pronunță: scălâmb
SCĂLÂMB, scălâmbă, (~i, ~e) adj. rar 1) (despre ființe) Care are membrele strâmbe; sucit. 2) (despre încălțăminte) Care și-a pierdut forma inițială; scâlciat; șonțit. Orig. nec. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: a scălâmbăia
A SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, tranz. rar care înseamnă A face să se scălâmbăieze. [Sil. -bă-ia]. Din scălâmb. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din scălâmb, cuvânt de origine necunoscută. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scăfârlie
SCĂFÂRLIE, scăfârlie, substantiv feminin, 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; țeastă; tigvă. 2) iron. Cap al omului. [G.-D. scăfârliei]. Din neogreacă skáfi. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba neogreacă skáfi. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scârbos
SCÂRBOS, scârboasă (~oși, ~oase) adj. și substantival 1) Care provoacă scârbă; dezgustător; grețos. 2) Care inspiră un sentiment puternic de scârbă. (A fi) scârbă la gură (sau a avea gura scârboasă) a folosi cuvinte indecente. 3) Care poate fi satisfăcut cu multă greutate. Din sl. skruvi + suf. ~os. Sursa DEX ’09. Etimologie: Cuvânt provenit […]
Cum se pronunță: scârbă
SCÂRBĂ, scârbe, sbstantiv feminin, 1) Sentiment de mâhnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplăcere; suferință morală. 2) Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; silă; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Ființă dezgustătoare care produce neplăceri; om mârșav. [ G.-D. scârbei ]. Din sl. skruvi. Sursa DEX […]
Cum se pronunță: scânteiuță
SCÂNTEIUȚĂ, scânteiuțe, substantiv feminin, (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ]. […]
Cum se pronunță: scânteietor
SCÂNTEIETOR, scânteietoare (~ori, ~oare) adj. și fig. Care scânteiază; care pare să împrăștie scântei; sclipitor; lucitor. Ochi scânteietori. Din lat. scantillia + suf. ~tor. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scantillia. (DEX ’09)
Cum se pronunță: scânteie
SCÂNTEIE, scântei, substantiv feminin, 1) Particulă incandescentă desprinsă dintr-un corp sau dintr-o substanță. Sânteie electrică – lumină intensă și momentană care apare în timpul unei descărcări electrice. A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu ~ia a se deprinde cu un lucru, mai ales rău. 2) Lumină slabă și intermitentă; licărire. 3) fig. […]
Cum se pronunță: scândurică
SCÂNDURICĂ, scândurele, substantiv feminin, (diminutiv de la scândură) Lopățică cu care se netezește lutul, tencuiala pe pereți. Din lat. scandula + suf. ~ică. Sursa DEX 09. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină scandula. (DEX ’09)
