Cum se pronunță: solicitudine

SOLICITUDINE ~i substantiv feminin, Comportare plină de atenție, grijă, bunăvoință, amabilitate. [G.-D. solicitudinii]. Din fr. sollicitude, lat. sollicitudo, ~inis. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză sollicitude.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: a solicita

A SOLICITA solicit, vb. tranz. 1) A cere cu insistență. ~ o carte. 2) (persoane) A se adresa cu o cerere. 3) A face să apară; a trezi; a provoca. ~ interesul cuiva. Din fr. soliciter, lat. sollicitare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză soliciter.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: a se solidifica

A SE SOLIDIFICA, se solidifică, vb intranz. (despre lichide sau despre corpuri ce conțin lichide) A deveni solid; a trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoșa. Din fr. solidifier, it. solidificare. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză solidifier.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: a se solidariza

A SE SOLIDARIZA, mă ~ez, vb. intranz. A se arăta (în vorbe sau/și în fapte) solidar (cu cineva sau cu ceva); a se declara solidar (cu cineva sau cu ceva). Din fr. solidariser. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză solidariser.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: cămin I

CĂMIN, căminuri, substantiv neutru 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa; 2. Cuptor, vatra; 3. Cos pe unde iese fumul; horn; 4. Incapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau […]

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: sonor

SONOR ~ă (~i, ~e) adj., 1) Care produce sunete; care răsună. Metal ~. 2) Care are un sunet armonios și pătrunzător. Voce ~ă. 3) Care amplifică și propagă sunetele; cu rezonanță bună. Sală ~ă. Spațiu ~. 4) Care ține de sunete sau de senzațiile auditive; de natura sunetului. Vibrație ~ă. Undă ~ă. 5) (despre consoane) […]

Vezi cum se pronunță →

Cum se pronunță: sonometru

SONOMETRU ~e, substantiv neutru, Aparat pentru măsurarea intensității acustice a sunetelor (mai ales a zgomotelor); fonometru. [Sil. -me-tru]. Din fr. sonometre. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză sonometre.  (sursa DEX ’09)

Vezi cum se pronunță →