ELECTROCONDUCTOR, -OARE, electroconductori, -oare, adjectiv: (despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Electro- + conductor (DEX ’09).
Articles Tagged: cum se pronunta
Cum se pronunță: electrochimism
ELECTROCHIMISM, substantiv neutru: Teorie care explică procesele chimice prin legile electricităţii. Sursa: DEX ’09.
Cum se pronunță: electrochimie
ELECTROCHIMIE, substantiv feminin: Ramură a chimiei fizice care se ocupă cu studiul fenomenelor de transformare a energiei chimice în energie electrică şi invers. Sursa: DEX ’09 Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză: électrochimie (DEX ’09).
Cum se pronunță: sulfuric
SULFURIC, sulfurică (sulfurici, sulfurice) 1) Care ține de sulf; propriu sulfului. 2) Care este combinat sau compus cu sulf. ◊ Acid ~ acid anorganic, incolor, oxidant puternic, foarte corosiv, având numeroase întrebuințări în industria chimică; vitriol. Din fr. sulfurique. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză sulfurique. (DEX ’09)
Cum se pronunță: strop
STROP ~i substantiv masculine, 1) Părticică de apă sau de alt lichid, care, despărțindu-se dintr-o cantitate mai mare, ia de obicei formă sferică; picătură. ~ de ploaie. ◊ ~ cu ~ a) picătură cu picătură; b) puțin câte puțin; treptat. 2) fig. Cantitate foarte mică din ceva; picătură; pic; fărâmitură; dram. ◊ Nici un ~ […]
Cum se pronunță: striat
STRIAT ~tă (~ți, ~te) vb. A STRIA. ◊ Mușchi ~ți mușchi alcătuiți din fibre lungi. Din fr. strié. Etimologie: Cuvânt provenit din limba franceză strié. (DEX ’09)
Cum se pronunță: strâmtoare
STRÂMTOARE ~ori substantiv feminin, 1) Trecătoare îngustă în munți (pe unde se poate trece pe jos); strungă. 2) Spațiu restrâns; îngustime. 3) Fâșie îngustă de apă, strâmtorată de uscat, care leagă două bazine acvatice (mări sau oceane). 4) fig. Situație (materială) grea; ananghie. ◊ A se afla (sau a fi) la ~ a fi într-un […]
Cum se pronunță: strâmt
STRÂMT ~tă (~ți, ~te) 1) adj., Care are o lățime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) lat; îngust. Punte ~tă. 2) Care are o lărgime mai mică decât cea necesară; care nu este (destul de) larg. Haină ~tă. Cameră ~tă. ◊ A fi ~ la minte a avea un intelect redus. […]
Cum se pronunță: strâmbătură
STRÂMBĂTURĂ ~i substantiv feminin, 1) Contractare (voită sau involuntară) care strâmbă fața; grimasă. 2) fig. Cuvânt sau gest care imită în batjocură felul de a fi al cuiva. 3) Obiect strâmb. Din lat. strambus + suf. ~ătură. Etimologie: Cuvânt provenit din limba latină strambus. (sursa DEX ’09)
Cum se pronunță: strâmb I
STRÂMB I adv. 1) (în opoziție cu drept) Cu deviere de la poziția normală; într-o parte. A merge ~. A crește ~. ◊ A sta (sau a ședea) ~ și a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de condiții. A râde (sau a zâmbi, a surâde) ~ a râde (sau a zâmbi, […]
